vineri, 6 octombrie 2017


Cioburi de suflet


Cineva... nu ştiu cine,
stă pe suflet şi-mi adună
cioburile, unul câte unul, 
plângând...

- De ce plângi? 
Ce faci cu cioburile
sufletului meu?
Şi... cine eşti?

- Plâng de dorul 
sufletului tău întreg...
Cioburile le voi face vitralii
spre frumusețe veşnică,
în estul razelor de soare.
Cine sunt? Sunt Cel care
îți este mereu aproape.
Regret că atunci când sufletul 
ți s-a spart, uitasei de Mine...

- Dacă îți pasă, 
de ce m-ai părăsit?
Unde erai când 
eu te uitasem?

- Eram acolo 
unde sunt mereu:
în inima ta. Eram acolo,
dar nu m-ai căutat.
Îmi pasă. Altfel,
n-aş locui în tine...

Caută-mă! Voi fi acolo
unde e mereu Lumină.

T.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu