marți, 23 ianuarie 2018



Am călătorit în timp...
În trecut era cam întuneric,
nu se vedea lumina 
ce ar fi trebuit 
să-mi lumineze gândul...
Am strigat:
- Mă aude cineva? 
Faceți lumină, vă rog!
Îmi intră întunericul
în suflet! Și a intrat.

Am călătorit în timp...
În viitor era pustiu.
Gândul, 
bolnav de necuvinte,
a căzut şi nu s-a ridicat.
A zăcut sperând că 
lumina 
îi va acoperi trupul,
obosit de întuneric
şi tăcerea care doare...
- Mă aude cineva?
Faceți lumină, va rog!

Am zăcut până am decis
să mă întorc.
- Vai, ce prețioasă 
îmi ești tu,
clipă a luminii mele:
prezent neprețuit,
minut de iubire!

Secundă, stai!

T.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu