marți, 17 aprilie 2018

(Spo)vedenie...



Păcatul arde ca un foc în mine;
e-atât de greu, precum mi-e crucea.
Sunt vinovată, știu, dar... oare cine
m-a aruncat pe calea cu răscrucea?

Am greșit drumul, da, l-am rătăcit...
Şi ani cu zecile am căutat răspuns:
"de ce" doar inima a judecat greșit
şi gândul, mintea... s-au ascuns?

Unde erai Tu Doamne, Mare, Iubitor
să-ți iei în brațe mielul şi să-l ferești
de mâini brutale, de suflet trădător?
Vezi? Nu ești perfect. Şi Tu greşeşti. 

Regretele sunt ca cenuşa, n-au valoare.
Mă rog și mă căiesc din zi în noapte,
vreau să rămân o amintire sclipitoare,
dar cine-mi schimbă cenuşa-n diamante?

Oamenii vor spune: "a fost o păcătoasă!"
Eu, din cenuşă-aş asculta... M-aş ridica 
să le vad chipul cu mască credincioasă:
- Tăceți! Doar Dumnezeu mă poate judeca!

Căci judecata ta, om păcătos, e mult mai grea!

T.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu